ACTE necesare dacă vrei să te căsătorești în 2024. Ce documente îți trebuie pentru cununia religioasă și civilă

ACTE necesare dacă vrei să te căsătorești în 2024. Ce documente îți trebuie pentru cununia religioasă și civilă
Acte necesare dacă vrei să te căsătorești în 2024 / Sursa FOTO: needpix.com
Publicat: 29/01/2024, 11:15

Cei care și-au făcut planuri de căsătorie în 2024 trebuie să știe ce acte le sunt necesare. Au nevoie să depună mai multe documente la biserică, dar și la Starea civilă.

Deși aparent simplă, procedura înregistrării căsătoriei la primărie necesită mai mulți pași care trebuie respectați.

Ce acte sunt necesare pentru căsătorie în 2024

Viitorii miri vor depune o serie de documente înainte să ajungă să spună „Da” în fața ofițerului Stării civile.

Înainte de toate, se completează o declarație de căsătorie la primăria de care fericitul cuplu aparține. Acolo, cei doi vor scrie că nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei.

De asemenea, vor trece și numele de familie pe care îl vor purta după căsătorie.

Actul căsătoriei poate fi încheiat începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației. În acest termen sunt incluse atât data afișării declarației de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază ceremonia.

În același timp cu declarația de căsătorie, viitorii miri vor depune următoarele documente:

  • Actele de identitate, în original;
  • Certificatele de naştere, în original și copie;
  • Certificatul medical privind starea sănătății, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului (certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă mențiunea că persoana se poate sau nu căsători;
  • Documente, în original și în copie, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul (actul de divorț sau certificatul de deces al fostului soț).

Ce acte sunt necesare pentru o cununie religioasă în 2024

Și pentru cununia religioasă se depun acte, deși nu atât de multe ca pentru cea civilă.

La biserică este nevoie doar de certificatul de căsătorie civilă și de o adeverință de botez, în cazul în care unul dintre miri nu face parte din parohia unde va fi săvârșită slujba de cununie.

Totodată, preoății mai pot cere și un act de divorț, în situația în care unul dintre soți a mai fost căsătorit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online